Prefectura Prahova duce în instanță dispoziția primarului din Ploiești privind delegarea atribuțiilor

Un nou episod tensionat marchează scena administrativă din Ploiești, după ce Prefectura Prahova a decis să conteste în instanța de contencios administrativ dispoziția emisă de primarul Mihai Polițeanu prin care, pe perioada concediului său, atribuțiile au fost delegate viceprimarului Zoia Staicu.
Măsura a generat controverse încă de la momentul adoptării ei. Celălalt viceprimar al municipiului, Alexandru Săraru, a susținut public că el ar fi, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local adoptate în martie 2024, înlocuitorul de drept al primarului. În opinia sa, desemnarea Zoiei Staicu ar contraveni deciziei deliberativului local.
Hotărârea Consiliului Local stabilea ordinea în care viceprimarii exercită calitatea de înlocuitor de drept al primarului, iar Alexandru Săraru fusese indicat primul în această ierarhie. Consilierii apropiați primarului Mihai Polițeanu au susținut însă că respectiva hotărâre produce efecte doar în situații precum suspendarea sau încetarea mandatului, nu și în cazul concediului de odihnă, când edilul poate delega temporar atribuțiile.
Situația a devenit și mai delicată prin prisma faptului că instituția care a atacat dispoziția este condusă de prefectul Daniel Nicodim, reprezentant al PNL, în condițiile în care delegarea fusese făcută tot către o viceprimăriță PNL, Zoia Staicu.
Prefectul a explicat că, din punctul de vedere al instituției pe care o conduce, delegarea atribuțiilor în perioada concediului nu ar fi fost, în sine, ilegală. Problema identificată ține însă de temeiul juridic invocat în actul administrativ. În dispoziție a fost menționat art. 152 alin. 1 din OUG 57/2019, prevedere care nu se aplică în această situație.
Conform explicațiilor oferite piblicației ziarulincomod.ro, viceprimarul poate exercita integral atribuțiile primarului doar în cazurile expres prevăzute de art. 163 din aceeași ordonanță — precum demisia, decesul sau incompatibilitatea — și numai dacă a fost desemnat anterior de Consiliul Local în acest sens.
Astfel, în opinia Prefecturii, nu delegarea propriu-zisă este contestată, ci modul în care a fost fundamentată juridic dispoziția. Pe acest considerent, actul administrativ a fost atacat în instanță, urmând ca judecătorii să stabilească dacă viciul invocat justifică anularea acestuia.











