Leo Messi, campion în MLS cu Inter Miami: a ajuns la 47 de trofee în carieră

Leo Messi (38 de ani) a cucerit titlul în MLS alături de Inter Miami, după victoria cu 3-1 din finala contra celor de la Vancouver Whitecaps, echipă la care evoluează și Thomas Müller. Formația patronată de David Beckham (50 de ani) obține astfel primul titlu din istoria clubului.
Triumful din MLS îl duce pe Messi la 47 de trofee câștigate în cei 22 de ani de carieră, consolidându-și statutul de fotbalist cu cele mai multe trofee din istoria fotbalului. În spatele său se află foștii colegi Dani Alves, Andrés Iniesta și Gerard Piqué.
Inter Miami, campioană după un meci spectaculos
Inter Miami a deschis scorul încă din minutul 8, după un autogol al lui Edier Ocampo. Prima repriză a continuat într-un ritm echilibrat, fără ocazii notabile.
Vancouver Whitecaps a început mai bine partea a doua și a egalat în minutul 60 prin Ali Ahmed. Totuși, avantajul canadienilor a fost de scurtă durată. În minutul 71, Rodrigo de Paul, servit excelent de Leo Messi, a înscris golul de 2-1 pentru Inter Miami.
Echipa antrenată de Javier Mascherano a stabilit scorul final în al șaselea minut de prelungiri, prin Tadeo Allende, și a câștigat astfel primul titlu din MLS.
Messi, sezon fabulos în MLS
De la sosirea sa la Inter Miami, Messi mai cucerise două trofee: Leagues Cup și MLS Supporters’ Shield. În acest sezon, starul argentinian a fost cel mai bun marcator al sezonului regulat: 29 de goluri și 19 pase decisive.
Și la echipa națională Messi a strălucit, devenind golgheterul preliminariilor sud-americane, cu 8 goluri.
Messi, după câștigarea titlului: „Este un moment special pentru toți”
Argentinianul a vorbit despre drumul parcurs de Inter Miami către primul trofeu major din istoria clubului:
„Acum trei ani am decis să vin în MLS și astăzi suntem campioni. Anul trecut am fost eliminați devreme, din prima rundă.
În acest sezon, câștigarea Cupei MLS a fost unul dintre principalele noastre obiective. Echipa a depus un efort extraordinar, a fost un an lung, cu multe meciuri, și am fost la înălțimea așteptărilor.
Acesta este momentul pe care îl așteptam cu toții. Este ceva foarte special pentru toată lumea”, a declarat Lionel Messi, potrivit Marca.

foto: Inter Miami











